Lacurile și râurile curate sunt unul dintre obiectivele la care Instituția Prefectului – Județul Cluj lucrează constant. Precipitațiile din perioada recentă au deplasat deșeuri lăsate în mod iresponsabil în zonele cursurilor de apă, acoperind o parte semnificativă din suprafața lacului Gilău.
În această dimineață la sediul Instituției Prefectului – Județul Cluj, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj, a Gărzii de Mediu Cluj și a Agenției Județene de Mediu, alături de primarii comunelor Gilău, domnul Gelu Topan și a comunei Măguri-Răcătău, domnul Alexandru Livescu, la invitația prefectului județului Cluj, doamna Irina Munteanu, s-au reunit într-o ședință de lucru.
Ca măsuri concrete, s-a convenit o intensificare a verificărilor în zonă, în perioada următoare.
Efectuarea de demersuri către operatorul economic de profil, este și aceasta o prioritate, pentru dotarea comunităților locale cu pubele și alte sisteme de depozitare a deșeurilor, cât mai curând posibil.
Un alt obiectiv este reprezentat de elaborare a unor acțiuni de conștientizare a populației, efectuate de către autoritățile locale, referitoare la obligativitatea încheierii de contracte cu operatorul de salubritate.
Se intenționează o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj și Direcției Silvice județene pentru genstionatea corespunzătoare a masei lemnoase rămase după exploatările din parchetele legal constituite.
Păstrarea cursurilor apelor și a lacurilor curate este absolut necesară pentru a avea un mediu sănătos, fiind astfel una dintre obligațiile noastre morale în calitate de cetățeni și locuitori ai județului.
sursa articol | Instituția Prefectului Cluj | Facebook