ACTUALITATEA · 60 · 22.09.2026

Festivalul Toamnei aduce la Cluj gusturile și meșteșugurile tradiționale

By REDACȚIE
Festivalul Toamnei aduce la Cluj gusturile și meșteșugurile tradiționale

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va găzdui, în zilele de 3 și 4 octombrie, Festivalul Toamnei la Cluj. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 și 18:00 și propune publicului o întâlnire cu producătorii locali, preparatele tradiționale și meșteșugurile populare.

Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra silvoiță, pălănețe, plăcinte, fructe și legume de sezon, preparate din carne, lactate, miere, produse de panificație, murături și alte bunătăți realizate în județul Cluj.

Festivalul este gândit ca un eveniment pentru întreaga familie, într-un spațiu care păstrează arhitectura și atmosfera satului tradițional transilvănean. Oferta producătorilor locali va fi completată de activități prin care publicul se poate apropia de obiceiurile, ocupațiile și gastronomia zonei.

Activitățile din cadrul festivalului sunt gratuite. Se achită doar taxa de acces în Parcul Etnografic:

  • 10 lei pentru adulți;
  • 5 lei pentru pensionari;
  • 2,5 lei pentru studenți, elevi și preșcolari.

Festivalul Toamnei la Cluj este organizat de Asociația Despărțământul „ASTRA” Câmpia Turzii, Asociația Meta Urban, Consiliul Județean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Asociația Flori de Sare și Asociația Meșterilor Populari Clujeni.

Timp de două zile, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” devine locul potrivit pentru cei care vor să guste produse locale, să îi cunoască pe cei care le pregătesc și să petreacă o zi de toamnă într-un cadru tradițional.