Avram Gal s-a întâlnit astăzi, la Kampala, cu reprezentanți ai Misiunii Speranța, organizație care sprijină sute de copii din Uganda prin activități educaționale și sociale.
La discuții au participat Gasore Gerald, directorul școlii Misiunii Speranța din Uganda, Solomon Sadam, avocatul organizației, și misionarul Sergiu Văleanu. Aceștia i-au vorbit despre activitatea echipei și despre nevoile copiilor pe care îi sprijină.
Gal i-a felicitat pe Gabriel Gorcea și Gabi Zegrean pentru implicarea lor în misiune. El a spus că se află în Uganda și pentru proiecte de afaceri și că speră să poată sprijini organizația după începerea activităților investiționale.
„Am întâlnit oameni care, prin dedicare și implicare, oferă copiilor sprijin și șansa unui viitor mai bun. Îi felicit pentru tot ceea ce fac și sper ca, în perioada următoare, să putem fi alături de ei”, a declarat Avram Gal.